Perioada sarbatorilor, pe cat de frumoasa si senina este, pe atat de stresanta si nesanatoasa poate fi. Pe la toate colturile simtim mirosuri de cozonaci, sarmale si vin fiert. Nu cred ca exista cineva care poate ramane complet indiferent la toate tentatiile din jur. Daca mai adaugi in mix si o vreme destul de nefavorabila, atunci ti-ai pavat calea spre niste zile nu foarte fericite pentru sanatatea si chiar starea ta generala.
M-am gandit sa vedem impreuna care ar fi metodele prin care putem incerca sa evitam crearea unei aure negative fix in zilele in care trebuie sa ne bucuram de ce avem frumos in jur… si nu, nu ma refer la salata aia de boeuf frumos decorata!
Sunt cateva aspecte de care poti tine cont daca vrei sa fii in forma maxima si sa te bucuri de vibratiile pozitive ale acestei perioade festive. Bucura-te si de mancare, dar (sfatul cliseic) bucura-te si de ceea ce este cu adevarat important in perioada asta: familia si atmosfera divina creata.
Cred ca in perioada sarbatorilor este important sa trasam doua obiective mari:
sa ne bucuram cat mai mult de clipe frumoase alaturi de cei dragi si sa adunam amintiri
sa nu ne indepartam prea mult de la planul nostru de antrenament si obiceiurile sanatoase obisnuite
Consuma bunatatile cu moderatie
Chiar daca esti la dieta, nu trebuie sa iti interzici orice fel de placere specifica sarbatorilor. Cateva zile de placeri culinare nu or sa iti aduca atat de multe kilograme in plus pe care nu le vei putea arde in noul an. Asumati-le si actioneaza la finalul sarbatorilor in consecinta. Nu trebuie sa dezvolti frustrari si nici sa te autoflagelezi daca se intampla sa depasesti masura.
Nu sari peste mese
Desi postul intermitent este la moda in ultima perioada, cand esti inconjurat de minunatii culinare, e cam greu sa nu intinzi mana catre ceva “nepermis”. Ca sa rezisti mai usor tentatiei ciuguleste pe parcursul zilei alimente sanatoase si tine stomacul satisfacut pana cand te duci la petrecerea de Craciun de seara.
Nu manca prea multe feluri de mancare
Sarbatorile sunt o perioada de fericire, insa la fel de specifice sunt si problemele digestive. Daca mananci aperitive, 3 feluri de mancare si desert sansele sa te trezesti a doua zi cu o indigestie de toata frumusetea sunt foarte mari. Asa ca daca te-ai bucurat de cateva linguri si furculite din produsele traditionale, incearca sa nu te mai arunci si la desert.
Esaloneaza felurile de mancare si bucura-te de fiecare in parte.
Consuma alcool cu moderatie
Asa vei evita mai multe probleme decat banala senzatie de mahmureala. Doctorii sustin ca in perioada asta apar si o multime de probleme de inima (asa-zisul sindrom al inimii sarbatorilor). Un tip legat de cat alcool sa consumi ar fi sa diluezi bautura cu niste cuburi de gheata.
Si incearca sa nu bei fix inainte de culcare pentru ca alcoolul iti poate afecta somnul destul de rau.
Asigura-te ca dormi suficient si odihneste-te mai mult in weekend
Dupa cum probabil stii, lipsa de somn ne poate ingrasa. Explicatia e destul de simpla. Cand nu dormi, organismul secreta hormonii care iti cresc pofta de mancare si, desigur, asta va conduce eventual la ingrasare.
Nu ramane dator cu orele de somn. Daca totusi nu apuci sa jonglezi orele la birou, pregatirile pentru sarbatori si petrecerile cu un somn odihnitor, incearca macar weekend-ul sa ti-l faci mai relaxant. Desi recuperarea somnului este inca o teorie in dezbatere, exista studii care sustin ca o noapte in care dormi bine si mult poate compensa pentru cateva nopti nedormite.
Nu consuma inainte de culcare mancare grasa sau cu multe proteine
Nu spune sa nu mananci seara. Mancatul seara nu ne ingrasa. Mancatul unor alimente grele cu cateva ore inainte de culcare poate avea insa niste consecinte nefericite asupra organismului prin afectarea calitatii somnului. Este firesc ca atunci cand stomacul se ocupa de o digestie complicata sa sufere o alta componenta, nu?
Poate ca te va soca, insa mai indicat ar fi sa consumi carbohidrati complecsi inainte de culcare gen doi crackers integrali sau cateva cruditati.
Cum sa te tii de sport in perioada sarbatorilor?
Nici nu mai enunt asta ca pe un sfat, stii ca e bine sa nu uiti de planul de antrenament. Ok, nu spun ca trebuie sa te tii cu atata rigurozitate de el ca in restul anului, insa sportul chiar iti va oferi sprijin atat fizic, cat si psihic – mai ales daca exista si riscul depresiei de sarbatori. Chiar iti recomand sa iei si o pauza bine meritata cateva zile si sa iti mai relaxexi corpul, poate chiar cu niste ritualuri specifice.
Fa sport in aer liber. Chiar daca vremea nu prea ne imbie sa iesim si temperaturile sunt insuficiente pentru o stare de confort maxim, eu iti recomand sa faci abstractie de aceste detalii si poate chiar sa infrunti ceea ce natura ne-a pregatit. Practica sporturi de iarna, mergi la patinoar, iesi la o bulgareala si joaca-te cu copiii in zapada. Toate activitatile astea ard calorii si mai sunt si placute, ajutandu-te sa secreti endorfine din plin.
Stabileste-ti provocari. Rutina nu duce la nimic bun indiferent de zona in care apare. La fel cum poate deteriora si o relatie sau ne poate afecta viata profesionala, nu e in regula nici cand intervine in antrenamentele noastre.
Inscrie-te intr-o competitie. Transforma activitatea sportiva in ceva oficial. Te poti inscrie intr-o competitie, o cursa sau o vacanta/un bootcamp de fitness.
Gaseste-ti un partener de antrenament. Multe persoane amana momentul in care merg la sala pentru ca nu au un partener de antrenament. Este adevarat ca poate reprezenta o motivatie in plus si uneori chiar poate fi singura modalitate de evolutie.
Premiaza-te. Si nu, acum nu vorbesc pentru vreo recompensa culinara, ci de un accesoriu de fitness nou sau un obiect nou pe care ti-l doreai de mult sau de care aveai nevoie.
Acestea sunt numai cateva sfaturi care sa te mentina intr-o stare optima in perioada sarbatorilor, vom intra si in detalii mai putin pragmatice cu urmatoarea ocazie.